Mi-am imaginat cum ar fi sa fie macar o data cum vreau eu. Ar iesi ciudat...ar trebui sa moara oameni...s-ar naste altii...as iubi frigul si nu mi-ar mai fi frica de intuneric... Candva am sa plec. Intr-un loc stiut numai de mine, un loc pe care mi l-as aminti dintr-o viata trecuta. N-as lua cu mine decat ce-i al meu.
Te-as lua pe tine. Da, da, pe tine! Esti omul meu, persoana de care am nevoie ca sa nu simt doar toropeala focului. Esti exact ce-mi trebuie, chiar daca esti incarcat cu energie prosteasca, sau esti mult prea pasiv cand iti sunt prin preajma.
Voi pleca singura in locul meu, stiut numai de mine, trait de mine si creat de mine. Voi invata sa simt frigul pe pielea-mi arsa, chiar daca ma va durea.
...poate ne vedem acolo...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu