In noaptea asta nu vreau sa-mi apari in vis. Nicicum. Nu vreau sa te vad iar venind spre mine, luminandu-mi spiritul nomad; nu vreau sa-ti simt mangaierea angelica pe fata mea arsa de soare (de ce?!?), pentru ca nu as suporta placerea euforica pe care mi-ar provoca-o...
In noaptea asta VREAU sa ma pierd in deznadejde si in disperare, sa nu-ti mai simt aroma falsa, aducatoare de sperante moarte...sperante ca voi atinge candva zanele cu aripi de fluturi, de care mi-ai povestit intr-o noapte...mai stii? Zanele care-si aveau salasul printre copacii din padurile batrane din povesti naive.
O sa adorm si o sa ma trezesc iar in vidul care m-a sufocat in ziua in care te-am pierdut. Si o sa ma simt iar claustrata, chinuita de atata spatiu nefolosit din jurul meu. Si-atunci, singura alinare pentru sufletul expirat vor fi iar tutunul, alcoolul...si requiem-urile lui Bach...pentru ca asta sunt de cand nu mai esti...(cliseu?).
In noaptea asta mor din nou.
Pentru primul meu sentiment strivit de indiferenta, orgoliu, egocentrism...Timp.
Pentru Albert Einstein. 20 Februarie.
Iti multumesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu