Aici nu sta NIMENI.

Ingrozitor sentiment ii trezesti. O iriti cu incompetenta unui amant indeajuns de prost incat sa nu se ascunda atunci cand un sot indiferent vine acasa de la curve. Ii transformi fiecare dimineata intr-un calvar, pornind de la prima rasuflare constienta, pana la ultimul scaun al autobuzului infect si inghesuit cu care isi incepe drumul de toate zilele. De ce nu vrei sa vezi ca o tii degeaba langa tine? Cauti mereu motivul ala, rahatul ala de motiv care sa o tina la o distanta normala fata de tine, si totusi in raza ta vizuala, in asa fel incat sa nu poata sa se orienteze fara aprobarea ta! O  distrugi cu fiecare cuvant tampit care, in loc sa-i completeze mintea, o frustreaza si nu ii arata nimic, dar nimic din ceea ce ar trebui. Esti un om fara suflet, care nu are competentele necesare de a face macar propria ta persoana sa se simta ca un OM.

De ce? De ce nu vrei sa vezi nimic din ceea ce se intampla in sufletul ei? Esti atat de cinic!

Iubite,

Iarta-ma.
Iarta-ma ca vreau totul numai pentru mine, ca nu pot sa-mi controlez emotiile, ca visez mai mult decat am dreptul si ca te oblig sa-mi apari in fiecare calatorie dintr-un viitor imaginat.
Iarta-ma ca nu stiu cum sa te iubesc.
Dumnezeu mi-e martor ca fac si cred toate astea din teama de a te pierde. Pentru ca mi-ar fi greu sa-mi creez un nou inceput singura.
Iarta-ma ca-ti spun "te iubesc" si invata-ma tu cum sa pot sa stau departe de tine!


A.

Diavol mic.

Esti exact asa cum te tin minte de pe vremea cand nu stiam ce sunt.
Ai aceeasi varsta, aceleasi riduri si porti mereu acelasi costum.
Mereu crezi ca poti stapani lumea si nu ai ezitat niciodata sa-mi amintesti asta.
Ai cate un complot in minte in fiecare zi, dar esti mult prea comod pentru a porni vreunul dintre ele. Ai prea mult timp. Te gandesti ca, oricum va trece, tot se va sfarsi. Aici, scumpul meu clevetitor, ma tem ca trebuie sa-ti spun ca gresesti. Ar trebui sa-ti zic, sa te avertizez, dar stim amandoi ca n-o s-o fac niciodata. Ma duci prea usor de nas.
Mi-am vandut sufletul deja.
Eu sunt Tu.

Memento.

Te-am vazut ultima data ieri (ce departe e ieri...). Purtam acelasi parfum ca odinioara, cand, ascunsa dupa o tigara de-a ta, incercam sa-mi potolesc avalansa de trairi sacaitoare. E ciudat cum reuseai sa-ti dai seama de aroma parfumului, despre care, spuneai tu, "devine mai intensa in spatele fumului".
Ieri eram toata incarcata de amintiri, pe piele, in suflet si in lacrimi. Ieri erai langa mine cand ma fastaceam si nu puteam lega o propozitie; erai acolo ca sa ma corectezi, sau sa-mi spui ca sunt prea egocentrica.
"O sa suferi", mi-ai zis intr-o dimineata cand ti-am spus de ce sunt ce sunt eu.
Poate ca asta ce simt eu acum e suferinta, desi cred ca e putin probabil, pentru ca am trecut prin mai rau atunci, in spatele fumului.
Prin urmare, nu sufar acum. Eram ranita cand ma corectai, cand ma invatai sa vorbesc, sa simt, sa sper. Azi ma simt mai bine decat ieri. Mai rece.
Sunt un elev bun.

oricine poate scrie orice.

in fiecare dimineata stau in fata casei

si contemplez asupra razelor de lumina.

oare e normal? 

revanche

as scrie un rand in care sa-ti spun ca te iubesc,
dar imi inghit fiecare cuvant pe care-as vrea sa-l astern aici
pentru ca nu am mai mancat de cateva zile 
si-mi e foame, al naibii de foame.


va trebui sa ma intelegi.
stii si tu cum e sa stai nemancat.

Citeste-ma!

Fiecare rand e scris pentru deliciul sufletului tau.

Pentru tine am sacrificat atata cerneala 

Si din mine izvoraste cuvantul care te face fericit.

Citeste-ma!...

mic din mine.

te rog, iarta-ma...

promit ca n-am sa mai fiu atat de rea

si ca voi avea grija ca de-acum incolo sa nu mai uit de tine!

s-a intamplat atunci, demult, 

cand nu stiam ca nu sunt singura...

...si m-am gandit ca nu patesc nimic...

imi pare tare rau ca nu m-am ascultat! 

acum ar fi fost alte cuvinte, 

alte lipsuri 

si alta credinta...

Draga,

Ai ajuns sa ramai indiferent la micile mele trucuri magice...Poate ca asa trebuie sa se intample totul. Poate nu-ti mai folosesc la nimic. Era perfect cand nu stiam sa socotesc, pentru ca nu cunosteam masura, dar eram limitata. Acum...
Nu mai pot fi omul dinaintea ta. Nu mai vreau sa fiu Eu cea care sufera si plange scurt in fiecare seara sau dimineata.
Asta n-o sa mai fie. 
Asa ca...te rog sa nu plangi, sa nu suferi, pentru ca nu are rost...oricum e degeaba. Esti supraincarcat de MINE. Si asta nu e bine deloc. 
Ai grija de pisica si nu ma uita niciodata! Nu  ma uita, pentru ca dac-ai face asta, n-ai mai fi TU. 
Apune...Il faci sa apuna, desi stii ca noaptea e frig si eu nu voi fi acolo sa te incalzesc. 
Iti trimit o vedere de acolo, sa vezi si tu unde ai fi putut sa mergi cu mine, daca ai fi vrut!


Hai ca ne mai auzim!


Cu simpatie, 
Eu.


P.S. vezi cu pisica aia! 

inconstient

spune-mi cum m-ai sarutat ultima oara...

stinge odata becul ala si arata-mi

cum te-ai apropiat de mine  si cum m-ai omorat treptat

si cum mi-ai dezbracat constiinta...
...si cum ai lasat-o apoi sa zaca intr-o delasare tipica!

spune-mi cum! 

cum te-a lasat inima sa ma omori

stiind ca tu mai ai atatea zile ?...

nu stiu ce anume ar trebui sa vad. in tine.

Nu toate pasarile se nasc cu aripi. 

Nu toate sunt pasari.

Eu am avut candva o pereche de aripi frumoase, facute de mine cu grija, dar pe care mi le-ai rupt.

Nu mai am acum nimic.

Ce sunt eu? Ce sunt?

nervi

ca o proasta. singura si mizerabila ai ramas ca o proasta in frig, fara o haina care sa-ti acopere goliciunea.

ramai asa, pentru ca nu stii nimic.

esti o proasta.

tot tu esti.

poate asa inveti sa nu-ti mai daruiesti hainele pana ramai goala. i-ai imbracat pe toti. de fiecare data. pe fiecare in parte. poate e un semn. poate ar trebui sa-ti deschizi un boutique. sa-ti vinzi hainele pentru putina tandrete. 

ai face asta? proasto!

Scutura-te!

Inchipuie-ti ca esti in locul tau preferat: intr-o biblioteca, sau in podul casei bunicii tale, sau toamna, pe-o banca in parc...Imagineaza-ti ca te afli intr-un loc sacru...pe drumul de pamant si praf pe care l-ai batut atata amar de vreme fara sa-ti dai seama cat de important e pentru mintea ta sa treci pe-acolo. 

Cat de mult timp a trecut...ieri eram inca pe drum. Eram pe drum si tu treceai pe-acolo mereu. Imi faceai cu mana de parca ar fi fost ultima data cand ne vedeam...si intr-o zi mi-ai spus: "nu mai are rost!" Si apoi ai plecat pe alt drum. Unul fara pamant si praf, pe care eu nu mergeam niciodata. 

S-a stricat si calea mea. Si m-am oprit. Si-am zis: gata! e prea mult praf pe drumul asta!

Si-am pus pe marginea lui o tablita pe care scrie si-acum: "LOC PROFAN"

Pentru ca nu mai esti.

Eu...eu am pornit in continuare prin praf.

Acum am hainele murdare.

The Islander.

Odat' am iubit... Iubesc! Te iubesc!

- Buna.

- Buna! 

- Ma primesti?...

- Vino! Te asteptam...

Veni...Vidi...

Ai trecut prin viata mea ca si cum ai fi mers pe boulevard... Nu ti-a pasat de ceea ce ai fi putut lasa in urma, pentru ca, in fond, tu te plimbi pe boulevard in fiecare zi. Ce-ar fi fost daca te-ai fi oprit un minut? Ti-era frica de claritatea cu care m-ai fi vazut in noaptea aia plina de ger si de gheata? Da, asa e...n-ai mai fost noaptea la promenada...Si eu atat de vizibila...

In goliciunea negrului m-ai simtit mai mult decat trebuia. Mi-am deschis fiecare por pentru tine. Ai fost cel dintai si singurul care mi-a insuflat atata pasiune daemonica...cel dintai si singurul care m-a omorat cu ochii coplesiti de albul zapezii de noiembrie.

Acum e vara...

                                      

                                                   Nu mai sunt...si tu tot nu vezi ca inca sunt! 
                                                             Nu vrei sa intelegi nimic. 
     Ai facut deja alegerea si eu nu pot afecta cu nimic asta...doar daca m-as schimba eu...
                                                                               NU.


...mai mult decat pot spune...

Vreau autonomie. 
Mi-am imaginat cum ar fi sa fie macar o data cum vreau eu. Ar iesi ciudat...ar trebui sa moara oameni...s-ar naste altii...as iubi frigul si nu mi-ar mai fi frica de intuneric... Candva am sa plec. Intr-un loc stiut numai de mine, un loc pe care mi l-as aminti dintr-o viata trecuta. N-as lua cu mine decat ce-i al meu. 
Te-as lua pe tine. Da, da, pe tine! Esti omul meu, persoana de care am nevoie ca sa nu simt doar toropeala focului. Esti exact ce-mi trebuie, chiar daca esti incarcat cu energie prosteasca, sau esti mult prea pasiv cand iti sunt prin preajma.

Vreau autonomie.
Voi pleca singura in locul meu, stiut numai de mine, trait de mine si creat de mine. Voi invata sa simt frigul pe pielea-mi arsa, chiar daca ma va durea.

...poate ne vedem acolo...

Awkward

E singura. Mereu a fost singura si in sinea ei a stiut asta, doar ca a ales sa se minta intreaga viata, pentru ca astfel ar fi parut normala. E nebuna de fapt. E nebuna in sensul ca nu vrea sa ramana asa, desi face toti pasii care o indreapta spre soarta asta. S-ar spune ca e vina ei. E vina ei. Da.

Una dintre marile ei probleme e ca o afecteaza tot ceea ce se intampla in jurul ei. Simte mult prea multe lucruri, o doare mai intens decat pe ceilalti, dar nu se bucura mai tare atunci cand se intampla sa gaseasca o oarecare intrare in normal. 


Tie, negura a vietii, incarcata de zapada murdara, tie, care ai reusit sa imi racesti spiritul si gandirea pana ce au dat nastere focului, tie, lumina adanca...iti multumesc.

Cugito. Ergo sum (cu pasi marunti catre scopul suprem)

...cu mila si cu groaza...
Am crezut candva intr-o iubire absoluta, in cuprinderea infinitului si in simtirea cea din urma, cea mai intensa dintre trairi...eram mica. Nu cunosteam decat dragostea parintilor mei, manifestata ciudat si haotic. Nu ii judec, desi e greu sa nu atentionez anumite greseli atunci cand sunt comise in fata mea si ma afecteaza chiar "la radacini", greseli nesimtite si facute din indolenta. Nu ii judec. A trecut acum totul, nu ma mai doare nimic, nu mai simt asa cum obisnuiam inainte sa simt...
...acum te am pe tine (te am pe tine?!?) . Acum sufar din cauza ta, sufar cumplit, ma arde iubirea in fiecare incheietura si nu ma pot misca, pentru ca tu ma tii strans in brate, ca sa nu fug...cand, de fapt...eu pot pleca acum. Pot sa-mi ridic privirea spre tine, sa misc un deget, sa plang, sa tip, sa fac orice gest, cat de mic!...si tu mi-ai da drumul atunci. Si n-as mai simti focul...mi-ar fi frig.
Ar fi gheata si zapada multa si as aluneca si m-as lovi iar! Dar n-as mai plange. Mi-ar ingheta lacrimile pe fata, pentru ca n-ar mai fi nimeni langa mine ca sa mi le stearga cu un servet de hartie...noaptea...in hol...


...as gandi mai mult, dar doare ingrozitor.
Sunt om.

Aaaaaaaaaaaaaaaaaaahhh !!!

E prea putin. Totul in jurul meu e in cantitati infime...prea putin respect, prea putina demnitate, apreciere pentru lucrurile pe care le fac, prietenie, orgasm, Timp, drama, legenda, prea putina pace, prea putina IUBIRE!!!!!

Sunt insuficiente pentru universul meu. Abia le simt...respect, prea putin din partea celor ce nu ma cunosc...demnitate, prea putina din partea soferului care mi-a omorat cainele...apreciere pentru mine, niciodata din partea lor...prietenie, se sfarseste o data cu departarea...orgasmul, e mult prea putin, pentru ca inca nu am lesinat...Timpul, abia daca realizez cat de repede trece pe langa mine si nu apuc sa fac tot ceea ce-mi propun...drama, nu isi face simtit decat efectul nepotrivit...legenda, putina si demult uitata...pacea, nu ne caracterizeaza ca oameni, chiar daca ar trebui...


...prea putina Iubire...atat de putina incat ma omoara incet, incet...e ca atunci cand te trezesti dintr-un vis in care ai SIMTIT dragoste, chiar daca a fost din partea unui om al carui chip nu-l vezi sau cu care dansezi, desi te calca mereu pe degetul mic de la picior...dar care stie exact ceea ce vrei si iti ofera doar ceea ce crede el ca e mai bun pentru sufletul tau...
Ma omoara atat de putina iubire.
Ma omori. Esti prea putin si nu-mi ajungi.
Omoara-ma.


...te iubesc, asa, in modul meu masochist si nesimtit si atat de naiv... uite-ma!
 Sunt a ta!

Ludic...

Te gandesti cateodata ca e mai bine sa te abtii...asta se intampla insa imediat dupa ce faci sau spui vreo tampenie care iti poate cauza sfarsitul vietii tale de pana acum (cu el). Si apoi te mai gandesti putin si iti pui intrebarea : oare merita? Merita sa arunci la gunoi toate sacrificiile lui pentru tine? Merita sa te ineci cu otrava cand poti foarte bine sa o bei?


...eu m-am gandit mult si nu stiu ce sa cred. Nu stiu ce anume merita, nu stiu cat de egoista sunt decat abia atunci cand consecintele actiunilor mele il ranesc pe el... Sunt inca un copil.

Frust.

In noaptea asta nu vreau sa-mi apari in vis. Nicicum. Nu vreau sa te vad iar venind spre mine, luminandu-mi spiritul nomad; nu vreau sa-ti simt mangaierea angelica pe fata mea arsa de soare (de ce?!?), pentru ca nu as suporta placerea euforica pe care mi-ar provoca-o...
In noaptea asta VREAU sa ma pierd in deznadejde si in disperare, sa nu-ti mai simt aroma falsa, aducatoare de sperante moarte...sperante ca voi atinge candva zanele cu aripi de fluturi, de care mi-ai povestit intr-o noapte...mai stii? Zanele care-si aveau salasul printre copacii din padurile batrane din povesti naive.

O sa adorm si o sa ma trezesc iar in vidul care m-a sufocat in ziua in care te-am pierdut. Si o sa ma simt iar claustrata, chinuita de atata spatiu nefolosit din jurul meu. Si-atunci, singura alinare pentru sufletul expirat vor fi iar tutunul, alcoolul...si requiem-urile lui Bach...pentru ca asta sunt de cand nu mai esti...(cliseu?).
In noaptea asta mor din nou.


Pentru primul meu sentiment strivit de indiferenta, orgoliu, egocentrism...Timp.
Pentru Albert Einstein. 20 Februarie.
Iti multumesc.

A fost odat'...

Într-o zi îți vei aminti de mine... în ziua în care vei rămâne SINGUR. Fara muzica, fără opiu, țigări, femei, fără aroganta unui înger daemonique care poate face ce vrea dintr-o femeie, fara sa se gandeasca la faptul ca sufletul ei se strica incet, incet, pentru ca TU te stingi din viata ei fara remuscarea unui om... Am uitat...tu nu esti om...tu esti un daemon prefacut in inger, care isi ascunde amaraciunea cuvintelor sub cruda masca a dulcelui...a placerii.

Intr-o zi vei fi singur. Si iti vei aminti ca odat', in tineretile tale, ai ametit un suflet; si te vei intreba ce oare s-a ales de el. Moartea? Ar fi solutia divina. Insa nu pentru mine. Eu ma rezum la chin, la angoasa, la ideea de TU, pentru  ca pe tine te-am pierdut demult, demult...atat de demult incat nu mai tin minte de ce... De ce?

Nu.

Ploua...ploua afara cu stropi mari de ceai de pelin si de fiere...Gandurile ii sunt distorsionate de ideea ca l-ar putea pierde. Pe cine sa piarda? Cum, pe cine? ...l-ar putea pierde...si atunci totul ar redeveni negru. Halucinant. S-ar porni iar furtuna spasmelor mintii si atunci ultima farama de intelepciune s-ar ascunde de hazard.

                                           Si apoi nimic.

Jurnal Intim

"Cand, peste multi ani, tineretea se va stinge lin, lin, vei veni aici si vei sfarsi tot ce vei mai avea viu, cald, tanar, de prisos, in suflet si in trup. Ingaduie acest sfat intr-un jurnal pe care, poate, nu-l vei citi niciodata."

                                                                                           Mircea Eliade.

Trist si dureros se evapora fiecare lacrima varsata pentru el...trist si dureros ramane infipta cate o cicatrice mica, mica, in sufletul si-asa damnat, rupt, strain de trup, mizer si uitat departe, printre oameni de mult apusi. Si pentru ce? Pentru amintirile cu care se hraneste, infometata mereu de Timpul trecut, de suflete moarte, negre de soarta. Amintiri stupide, pline de cuvinte aruncate din plictis, menite sa alinte, sa indulceasca pana si cel mai amar trup, cand, de fapt, sunt cuvinte care ard, sfasie, chinuie, numai nu ucid... Timpul nu face decat sa adanceasca ranile, pentru ca "doza" atat de dorita de cuvinte nu mai ajunge unde trebuie... Intra in sevraj si singurul mod prin care mai poate simti aroma drogului ramane visul...dulce si chinuitoare iluzie a Timpului Sacru...

...si pentru ce?...